China a lansat prima sa misiune cu oameni la bord

15 Octombrie 2003

China a devenit a treia țară care lansează oameni în spațiu prin mijloace proprii

China a lansat astăzi, 15 Octombrie 2003 orele 4:00 ora României o capsulă spațială având la bord un astronaut - Yang Liwei. 

Racheta purtătoare Long March 2F a fost lansată de la baza spațială chineză Jiuquan din desertul Gobi. Capsula spațială se numește Shenzou V (Nava Divina 5). 

Orbitarea a reușit după 10 minute de la lansare. Misiunea spațială va consta în realizarea a 14 orbite și va dura aproximativ 21 de ore. Reîntoarcerea la sol va fi efectuată tot în desertul Gobi la 12 a.m. (ora României). 

Rusia și Statele Unite ale Americii au fost - până astăzi - timp de 42 de ani - singurele țări care au lansat prin tehnologie proprie oameni în spațiu. China a devenit astfel a treia țară care a susținut și realizat cu succes un program spațial cu echipaj uman. 

Mai multe știri : 

Stirile NASA 
Stiri Associated Press 
Stiri  
Stiri 
CNN - programul spatial chinez