Cautare

    WEBMAIL    |    Intranet    |    Site Map

 

 

Finala Competiției naționale de rovere Exo-RO, București, 26-30 martie 2021

26 Martie 2021

Agenția Spațială Română (ROSA), în sinergie cu ESERO România - Biroul European de Resurse pentru Educație Spațială și cu sprijinul Institutului Național de Cercetări Aerospațiale „ELIE CARAFOLI” - INCAS, organizează finala celei de-a patra ediții a competiției de rovere Exo-RO.

Evenimentul va avea loc în perioada 26 – 30 martie și se va desfășura după un scenariu hibrid: echipele vor comanda roverul și își vor susține proiectul de la distanță chiar din propriul lor centru de comandă, de la ei de acasă, prin intermediul internetului iar juriul va fi pe teren. Ziua de explorare, momentul mult așteptat, când roverele pornesc pe traseul găzduit de INCAS în București este 27 martie.

Șapte echipe formate din fete și băieți pasionați pasionați de robotică din toată țara și-au dat întâlnire și vor trebui să ducă la bun sfârșit două misiuni importante, în cadrul scenariului de explorare a unei planete necunoscute propus de organizatori.

Competiția națională de rovere Exo-RO se află la cea de-a patra ediție, scenariul și peisajul explorat fiind schimbate în fiecare an pentru ca elevii să răspundă unor noi provocări. Prima ediție a avut loc în cadrul peisajului selenar al Vulcanilor Noroioși din Județul Buzău, iar ediția următoare s-a desfășurat în subteran, la Salina Târgu Ocna din județul Bacău, în an centenar traseul mutându-se în bazinul de decantare al fostei uzine de apă din Timișoara.

Obiectivele concursului Exo-RO sunt de a stimula interesul tinerilor faţă de domeniul spaţial şi de a creşte calitatea învăţământului prin formarea de competenţe profesionale. Educația tinerei generații reprezintă o preocupare importantă atât a Agenției Spațiale Române (ROSA) cât și a Agenției Spațiale Europene (ESA), acestea colaborând și în cadrul proiectului ESERO care folosește spațiul cosmic ca poartă de intrare pentru materiile STEM (știință, tehnologie, inginerie, matematică), trezind tinerilor interesul pentru cariere în aceste domenii.

Presa va putea participa doar cu programare în ziua de 27 martie – Ziua de explorare, INCAS, Bulevardul Iuliu Maniu 220, București.

Persoana de contact: Cristina Stancu, Co-Manager ESERO România, tel. 0726481373

Credit imagine: ESERO